
Ultima dată când am cumpărat o pungă de crutoane am servit câteva împreună cu supa cremă pe care o gătisem și pe restul le-am uitat pe undeva prin dulap, unde le-am găsit câteva luni mai târziu, fără gust și moi de la umiditate. Așa că de data aceasta n am mai cumpărat o pungă de care să uit, ci le-am preparat în casă, din câteva felii de pâine pe care le aveam deja, și au ieșit nu doar mai gustoase, ci și incomparabil mai proaspete. Dacă te hotărăști și tu să le faci acasă, îți vor ieși exact cum îți plac – cu ulei de măsline sau unt, mai crocante sau mai pufoase, simple sau cu condimente. Iată rețeta de bază folosită de mine, rapidă și sănătoasă, cu pâine integrală:
Ingrediente:
- 4-6 felii de pâine integrală, tăiate în bucăți de dimensiunea crutoanelor
- 2 linguri de unt topit sau de ulei de măsline (eu am folosit ulei de măsline spray, care a fost foarte practic în cazul de față)
- Sare, după gust
Mod de preparare:
- Preîncălzește cuptorul la 180°C (sau 160°C dacă folosești ventilație).
- Pune bucățile de pâine pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.
- Stropește-le cu untul topit sau pulverizează-le cu ulei, asigurându-te că sunt acoperite ușor și uniform.
- Coace-le timp de aproximativ 5 minute, până devin aurii și crocante.
- Scoate-le din cuptor și presară imediat un praf de sare, cât sunt încă fierbinți.
Bonus points: poți adăuga un praf de usturoi granulat, ierburi aromatice sau parmezan ras pentru crutoane cu personalitate.
Sunt perfecte pentru supe-cremă sau salate. Mie mi s-au părut atât de bune încât le-am ronțăit și simplu, ca gustare rapidă, și nu prea cred că mă voi mai întoarce la cele din magazin.
2 răspunsuri la “Cum să prepari crutoane crocante în 5 minute”
[…] Nu mai trebuie să aștepți o ieșire la restaurant pentru a te bucura de o supă de roșii cremoasă și aromată. O poți prepara acasă în doar câțiva pași, din ingrediente simple, iar rezultatul este la fel de bun, ba chiar mai gustos. Această rețetă de supă cremă de roșii este perfectă pentru prânz sau cină, se servește caldă, cu parmezan ras deasupra și merge minunat cu o felie de pâine prăjită sau crutoane crocante. […]
ApreciazăApreciază
[…] Pentru servire, poți adăuga câteva frunze de ceapă verde tocate mărunt și câteva crutoane crocante. […]
ApreciazăApreciază